Totul începuse cu trei săptămâni înainte.
Elena stătea lângă patul unui fost avocat al companiei familiei. Fusese mâna dreaptă a tatălui ei. Omul care știa toate secretele familiei Dumitrescu.
Acum era pe moarte.
Mâinile îi tremurau când i-a întins un dosar gri.
— Nu mai vreau să port asta cu mine, — a șoptit el. — Tatăl tău a mers prea departe.
Înăuntru erau copii ale transferurilor bancare, semnături falsificate, înregistrări și ordine clare de a-l distruge pe Andrei cu orice preț.
Elena a citit documentele toată noaptea.
I se făcea rău.
Tot ceea ce crezuse până atunci se prăbușea.
Andrei nu o trădase niciodată.
Până în ultima clipă încercase să se întoarcă la ea.
În dosar erau chiar și scrisorile lui, pe care ea nu le primise niciodată.
„Nu sunt vinovat.”
„Te rog, crede-mă.”
„Te iubesc chiar și acum.”
A plâns cum nu mai plânsese niciodată.
A doua zi a început să-l caute.
Adăposturi. Pasaje. Curți. Centre pentru oameni fără adăpost.
I se spunea:
— Sunt sute ca el.
Dar ea nu a renunțat.
Și când în sfârșit l-a găsit lângă un magazin de lux — inima i s-a strâns de durere.
Andrei stătea pe asfaltul rece, cu privirea în jos.
Oamenii treceau pe lângă el de parcă nici nu exista.
Cândva proiectase clădiri pentru acei oameni.
Acum le era teamă chiar și să-l privească în ochi.
Elena s-a apropiat încet.
— Andrei…
El a ridicat capul și a încremenit.
În ochii lui nu era bucurie.
Doar oboseală.
De parcă viața îl învățase să nu mai creadă nici măcar în fericire.
— De ce ai venit? — a întrebat încet.
Ea a scos dosarul.
— Pentru că știu adevărul.
Degetele lui au început să tremure.
A privit documentele mult timp, apoi a râs amar.
Nu de fericire.
De durere.
— Cinci ani… — a șoptit. — Cinci ani mi-au fost luați fără motiv.
Elena abia își stăpânea lacrimile.
— Nu pot să-ți dau timpul înapoi… dar vreau să-ți redau numele.
Andrei a privit-o lung.
— Ești sigură că vrei să pierzi totul pentru mine?
Ea a răspuns aproape în șoaptă:
— Fără tine, eu am pierdut totul demult.
Partea 3. Ziua în care puterea lor s-a prăbușit
Când Victor Dumitrescu s-a apropiat, în jurul lor se adunase deja o mulțime.
Telefoanele erau îndreptate spre ei.
Era furios.
— Urcă imediat în mașină! — i-a spus el rece fiicei sale.
Elena a scos calm încă un dosar.
— Aici sunt toate dovezile. Falsuri. Martori cumpărați. Transferuri bancare. Tot ce ai făcut.
Fața tatălui ei s-a schimbat instantaneu.
Pentru prima dată, Andrei a văzut frică în ochii lui.
Frica adevărată.
— Nu îndrăznești…
— Ba da. Am îndrăznit.
Lângă ei stătea un jurnalist pe care Elena îl chemase dinainte.
I-a înmânat documentele chiar în fața camerelor.
Și atunci Victor a înțeles că totul se terminase.
Nu banii îl speriau.
Nici ancheta.
Ci faptul că propria lui fiică îl privea de parcă nu-l mai vedea ca pe un tată.
Mulțimea murmura. Oamenii filmau. Videoclipurile apăreau deja pe internet.
Iar Andrei stătea tăcut.
De parcă încă nu putea crede că acel coșmar se sfârșise.
Când oamenii au început să plece, Elena s-a apropiat încet de el.
— După tot… crezi că mă vei putea ierta vreodată?
El a tăcut mult timp.
Apoi i-a luat încet mâna rece în palmele lui tremurânde.
— Nu știu dacă o viață distrusă poate fi reparată, — a spus încet. — Dar pentru prima dată după mulți ani… vreau să încerc.
Elena nu și-a mai putut opri lacrimile.
Iar el a zâmbit pentru prima dată după foarte mult timp.
Nu a existat o nuntă grandioasă.
Nu a existat un final perfect ca în filme.
Dar în ziua aceea, doi oameni pe care minciuna, orgoliul și puterea aproape îi distruseseră au început din nou să creadă că iubirea poate fi mai puternică decât frica.
Dar voi… ați putea ierta o persoană care a crezut minciuni despre voi? Și merită dragostea o a doua șansă după o asemenea trădare?