Margareta continua să strângă scrisoarea atât de tare, încât degetele îi deveniseră albe. Rândurile se încețoșau din cauza lacrimilor, dar o propoziție rămânea clară în fața ochilor ei:
„El nu știe că are o fiică.”
Buzele micuței Sofia au început să tremure.
— Tatăl meu… este viu?..
Margareta și-a ridicat încet privirea spre copilă. În ochii ei era atâta vină și durere, încât Sofia a făcut instinctiv un pas înapoi.
— Da… — a șoptit femeia. — Și este vina mea că nu ați fost niciodată împreună.
În restaurant se făcuse o liniște atât de adâncă, încât se auzea chiar și trosnetul discret al lumânărilor.
— Mama spunea că el ne-a abandonat… — a murmurat Sofia.
Margareta a închis ochii brusc.
— Nu, draga mea… nu a fost așa.
S-a așezat încet pe scaun, de parcă toate puterile îi părăsiseră trupul.
— Tatăl tău, Daniel, a iubit-o pe mama ta mai mult decât propria viață. Dar eu… eram alt om atunci. Mândră. Rece. Nemiloasă. Nu voiam un băiat sărac în familia noastră.
Sofia o privea fără să spună nimic.
— I-am dat bani ca să plece, — vocea Margaretei s-a frânt. — I-am spus că Ana nu mai vrea să-l vadă niciodată. Iar fiicei mele i-am spus că el a abandonat-o de bunăvoie.
Fetița a rămas fără aer.
— Ați… mințit-o?..
Margareta a dat încet din cap, iar lacrimile au început din nou să-i curgă pe obraji.
— Le-am distrus viețile… Și abia înainte să moară, Ana a aflat adevărul. Dar era deja prea târziu.
Sofia privea în tăcere femeia care nu mai părea bogată și puternică. În fața ei stătea acum o mamă distrusă, care își pierduse propria fiică din cauza orgoliului.
După câteva secunde, copila a întrebat încet:
— Și… unde este acum?
Margareta s-a uitat din nou la scrisoare.
Mâinile au început iar să-i tremure.
— Ana a scris adresa lui… Locuiește foarte aproape de aici.
Ochii Sofiei s-au mărit de emoție.
— Atunci… putem să-l găsim?
Margareta a rămas nemișcată. Toată viața ei fusese construită pe control, bani și mândrie. Dar acum, în fața ei, se afla o copilă care își pierduse mama și care încă mai credea în miracole.
Și pentru prima dată după mulți ani, Margareta a înțeles că banii nu pot cumpăra nici măcar o secundă din timpul pierdut.
A luat încet mâna Sofiei.
— Dacă mă va putea ierta… — a șoptit ea. — Voi face tot ce îmi stă în putere ca să nu te mai las niciodată singură.
Dar exact în acel moment, un bărbat îmbrăcat într-un palton negru s-a oprit lângă masa lor.
Privea fix spre Sofia.
Paharul din mâna lui i-a alunecat pe podea și s-a spart în sute de cioburi.
— Ana?.. — a șoptit el răgușit.
Sofia a încremenit.
Margareta a pălit încet.
Pentru că în fața lor stătea Daniel.
Și tocmai auzise totul.